Din istoria Angliei

Data viitoare cind va spalati pe miini si apa e un pic mai rece decit

v-ati dori, comparati situatia cu modul in care se spalau englezii

prin anul 1500.

"Nu arunca pruncul odata cu apa in care te-ai spalat".

Nuntile aveau loc in general in luna iunie, pentru ca singura baie din

an se facea in luna mai si in prima luna a verii viitorii soti inca

miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja imbibat de "miresmele"

transpiratiei si ca sa mascheze cit de cit mirosul neplacut, miresele

purtau in brate un buchet de flori (de aici a ramas obiceiul

buchetului purtat de mireasa!) ;

"Cada" era,de fapt, un butoi mare, plin cu apa calda. Stapinul casei

avea privilegiul de a se imbaia primul, in apa curata. In aceeasi apa

urmau la spalat, rind pe rind, fiii si restul persoanelor de sex

masculin din familie.

Apoi venea rindul femeilor si, la sfirsit, al copiilor, in ordinea

descrescatoare a virstelor.

In final, apa era atit de murdara, incit puteai pierde un bebelus prin

ea. De atunci dateaza la britanici vorba "Nu arunca pruncul odata cu

apa in care te-ai spalat".

Regina Elisabeta I a Angliei a ramas celebra si prin urmatoarea

declaratie, facuta cu mandrie: "Fie ca e nevoie sau nu, eu o data la

trei luni ma spal !"

"Ploua cu pisici si ciini" (It's raining cats and dogs)

Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara scinduri

dedesubt. Acoperisul casei era singurul loc in care animalele se

puteau adaposti de frig. Drept pentru care ciinii, pisicile si alte

vietati mai mici (soareci, gindaci etc.) se cuibareau in paiele care

acopereau casa. Cind ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele

cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala

"Ploua cu pisici si ciini".

Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a

inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau

murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a

intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie ...

Bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care deveneau

alunecoase pe vreme umeda.

Pentru marirea aderentei in timpul mersului, se presara prin casa

pleava. Reimprospatate succesiv, straturile de pleava amestecata cu

apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea usii de la

intrare, exista pericolul ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara

din casa.

Problema a fost rezolvata prin inventarea pragului.

"Farfurii din coaja de piine"

Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan metalic

mare,atirnat deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de

rara, asa ca oamenii mincau mai mult fiertura de legume. In zeama ce

raminea de seara se adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa...

Astfel, o parte din mincare ajungea sa fie veche de saptamini.

Cei mai instariti mincau din vase realizate dintr-un aliaj care

continea si plumb, pentru ca acesta putea fi prelucrat mai usor.

Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea in organism si provoca

otravirea sau chiar moartea. Din aceasta cauza, rosiile au fost

considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind otravitoare.

Saracii mincau din niste bucati de lemn scobite, care tineau loc de

farfurii. Vasele se mai faceau si din piine foarte veche, din care se

scotea miezul si care rezistau citeva mese bune. Ambele variante de

"farfurii" nu erau spalate niciodata dupa folosire. De aceea, se

intimpla des ca vasele sa faca viermi...

Piinea se impartea intre membrii familiei, in functie de statutul

fiecaruia. Cei care munceau capatau coaja inferioara, din partea de

jos a piinii, restul familiei - partea din mijloc, mai mult miez - iar

oaspetii primeau coaja superioara.

"Salvat de clopotel"

Cei care din greseala erau ingropati de vii erau salvati de un

clopotel. Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din

plumb.Combinatia alcool-plumb fiind atit de toxica incit ii scotea pe

multi din uz pentru citeva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea

drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare.

Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa - erau asezati

pe masa din bucatarie timp de citeva zile.

Asteptind ca "mortul" sa-si revina - ceea ce se intimpla de multe ori

-rudele si prietenii mincau si beau in jurul mesei. Asa a aparut

obiceiul priveghiului. Teritoriul Angliei este locuit de multi, multi

ani,asa ca, la inceputul secolului al XVI-lea, a inceput sa fie criza

de locuri de veci. Solutia a fost scoaterea sicrielor mai vechi,

depunerea osemintelor in niste depozite si refolosirea spatiului

pentru un mort "proaspat".

La deschiderea vechilor sicrie s-a constatat ca unul din 25 era

zgiriat de unghii pe interior.

Dindu-si seama ca unii semeni ai lor au fost ingropati de vii,

englezii au inventat un mecanism de salvare a celor ingropati de vii.

De mina"mortului" era legata o sfoara, care, printr-o gaura in

sicriu,era legata la un clopotel, montat linga mormint. Patrulele din

cimitir supravegheau clopoteii. De aici vine vorba "saved by the

bell"("salvat de clopotel").

Sa mai zica cineva ca istoria e plictisitoare.